Probabil cel mai rafinat ceai de pe pământ! Cu un miros de scoarță de copac, de fân cosit, de fructe confiate, ceaiul verde natural este un antioxidant excelent. Crește prin Balcani pe versanții însoriți ai munților unde este mai cald, la altitudini mari unde plouă mai mult dar este și pantă astfel încât să nu stea apa prea mult la rădăcina plantei. În Albania, de exemplu, sunt mulți culegători de ceai verde care vând pe marginea drumului minunatele plante. Un snop din care poți face cam 4 căni de ceai costă cam 1 euro.
Ce se folosește de la ceaiul verde? Frunzele și mugurașii înfloriți peste care se toarnă apa fierbinte și se lasă la infuzat.
Un alt truc este modul de îndulcire al ceaiului verde: cel mai bun este cu miere de salcâm sau de cimbru (o găsiți în Grecia) în stare fluidă. Nu trebuie pusă nici prea multă pentru a nu da un gust leșios, ci doar o linguriță și jumătate.

